Search in:

Vestiarul metalic second hand si intrebuintarile sale

Cu siguranta, fiecare dintre noi a auzit cel putin o data de termenul de vestiar, iar adesea ne intrebam care este rolul acestei piese de mobilier atat de cunoscuta si apreciata, in toate colturile lumii.

De cele mai multe ori, vestiarele se folosesc in spatiile mari, unde intervine nevoia de depozitare a diferitelor tipuri de produse.

Exista o multitudine de modele, diferentiate de nuante, dimensiuni sau compartimentare, deci avem de unde sa gasim exact vestiarul metalic second hand care sa se potriveasca nevoilor noastre.

Ca in orice alt domeniu si cand vine vorba de piesele de mobilier, conteaza foarte mult materialul din care acestea sunt fabricate.

Cu cat un material este mai rezistent, cu atat ne putem bucura de vestiar o perioada de timp cat mai indelungata, fara a fi nevoie sa il schimbam, ca urmare a uzurii acestuia.

In prezent, se foloseste indeosebi metalul, cand vine vorba de fabricarea vestiarelor metalice. Astfel, rezultatul obtinut este solid si compact, deci obiectele ce se pun in vestiar vor fi in deplina siguranta.

O mare parte din vestiare sunt compartimentate, iar fiecare compartiment este prevazut cu doua randuri de chei.

Cel mai des observam vestiare in salile de sport, dar si in marile lanturi de magazine, locuri unde clientii au nevoie sa isi puna gentile sau alte obiecte personale pe care le au, in momentul in care pasesc in incinta supermarketurilor.

Aceasta metoda este foarte eficienta, deoarece produsele sunt depozitate corespunzator si nu pot fi luate de catre alte persoane, compartimentele fiind incuiate.

Daca ne aflam in situatia in care suntem pe cale sa achizitionam un vestiar metalic second hand, atentia noastra ar trebui sa se indrepte si asupra dimensiunilor acestuia.

Este esential ca aceasta piesa de mobilier sa se integreze perfect in spatiul nostru, deci trebuie sa masuram inainte, stiind astfel de ce dimensiuni avem nevoie.

Nimeni nu isi doreste sa achizitioneze un produs si sa ajunga mai apoi sa constate ca nu se incadreaza perfect si ca usile acestuia nu pot fi larg deschise.

Printre modelele de vestiare cel mai des comercializate se numara: vestiarul compact prevazut cu 1, 2 sau 2 usi, vestiarul cu perete despartitor, vestiarul cusetat, dar si vestiarul cu mai multe usi, utilizat in general in institutiile scolare.

Pentru a avea parte de un plus de confort, putem opta si pentru cateva accesorii suplimentare, cand vine vorba de vestiare. De la bara de umerase, suportul pentru eticheta si rafturi superioare, pana la suportul pentru umbrela, ce este prevazut cu un vas de colectare pentru apa.

Daca ne dorim sa mutam destul de des vestiarul dintr-o parte in alta, atunci vom avea nevoie de un model prevazut cu picioare.

Ba mai mult, vom putea sa stergem praful de sub aceasta piesa de mobilier, ori de cate ori ne dorim, fara prea mult efort.

Concluzionand, vestiarele se folosesc in mai multe cazuri, de la scoala, salile de sport, pana la orice institutie unde se impune o buna organizare. Practic, exista compartimente unde fiecare angajat isi poate lasa bunurile personale, in cele mai sigure conditii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *